Stiri Interne

Legea Anastasia. După 6 luni, oamenii încă se urcă băuţi la volan. Apel la conștientizare și responsabilitate

În cele şase luni scurse de la intrarea în vigoare a Legii Anastasia, numărul infracţiunilor de conducere a autovehiculelor sub influenţa alcoolului s-a redus, dar a crescut numărul contravenţiilor. Din păcate, oamenii se urcă în continuare băuți sau drogați la volan, iar inițiatorul Legii Anastasia, senatorul Robert Cazanciuc, face un apel la responsabilitate și conștientizarea efectelor acestei legi astfel încât numărul accidentelor mortale să se reducă semnificativ.

„Legea Anastasia împlineşte, astăzi, şase luni de viaţă. Poate nu întâmplătoare, dar sigur tristă exprimarea, pentru că, în esenţa ei, se referă la moarte, pedepsindu-i pe cei care iau viaţa semenilor într-un gest de teribilism şi fără nici cea mai mică urmă de conştiinţă sau responsabilitate, urcaţi la volanul maşinii băuţi, drogaţi sau fără permis. Am monitorizat în această jumătate de an evenimentele rutiere petrecute şi există un fel de veşti bune, dar şi câteva triste. Dezbaterile publice intense pe marginea acestei legi din perioada în care se afla în Parlament, de după promulgare, dar mai ales după tragicul accident de la 2 Mai au făcut să scadă numărul infracţiunilor de conducere a autovehiculelor sub influenţa alcoolului, dar să crească numărul contravenţiilor”, a scris Cazanciuc pe Facebook.

El a menţionat că oamenii se urcă în continuare băuţi la volan, dar au redus cantitatea de alcool consumată pentru a nu atinge limita de 0,80 la mie pentru ca fapta să constituie infracţiune şi să ajungă direct la închisoare în cazul unui accident mortal”. „Am ajuns, din nefericire, la o cifră alarmantă – 16 accidente mortale produse de şoferi băuţi, drogaţi sau fără permis. Alarmantă mai ales pentru că, văzând o statistică de anul trecut, a reieşit o uşoară creştere a numărului de tragedii. Trist şi revoltător! Mi-e greu să găsesc o explicaţie pertinentă a cauzelor acestei regretabile realităţi. Poate că şi fenomenul drogurilor a luat o prea mare şi prea îngrijorătoare amploare în ultimul an, dar cert este că gradul de inconştienţă şi iresponsabilitate este şi el unul foarte ridicat. Şi nu doar faţă de viaţa semenilor, cât şi pentru ignorarea efectelor legii, care de şase luni pedepseşte cu închisoarea cu executare uciderea oamenilor nevinovaţi pe străzi de indivizi urcaţi la volan sub influenţa alcoolului, a drogurilor sau fără permis”, a mai scris senatorul PSD.

Robert Cazanciuc a mai arătat că a iniţiat legi pentru a înăspri traficul de droguri şi a interzice dreptul de a conduce până la 10 ani al celor care se urcă băuţi sau drogaţi la volan, a întreprins acţiuni de conştientizare, a lansat o campanie naţională, cu sprijinul presei, al mediului de afaceri sau al prim-ministrului, adăugând că Poliţia Rutieră a iniţiat o campanie de promovare a legii şi a crescut numărul de controale.

„Îmi doresc ca mesajul „Fii curat la volan” alături de noile prevederi ale legii să fi ajuns la urechile şi în conştiinţa cât mai multor români, inclusiv a familiilor sau apropiaţilor celor care intenţionează să se urce la volan băuţi, drogaţi sau fără permis. Poate doar aşa am fi ajuns la cifre mai mici în statisticile negre. Poate că doar puterea exemplului a mai rămas soluţia eficientă, fiind nevoie, din păcate, de condamnări în urma tragediilor produse în ultimele şase luni, care să le arate teribiliştilor că nu mai au scăpare, ci fac închisoare cu executare”, a mai scris Robert Cazanciuc. El s-a referit la cazul în care Tribunalul Neamţ l-a condamnat pe un tânăr la 13 ani de închisoare pentru uciderea, în 2019, a doi oameni, conducând beat, iar, în plus, timp de patru ani, după executarea pedepsei, acesta nu mai are dreptul la permis auto. „Cu certitudine, aşa se va întâmpla şi cu autorii celor 16 accidente mortale din ultimele şase luni, dar şi cu cei care vor ucide pe drumurile publice, la volan, băuţi, drogaţi sau fără permis. Este rolul statului de a-şi proteja cetăţenii, dar şi dreptul constituţional la viaţă, astfel că nu mai contează nimic când un şofer băut sau drogat ţi-a omorât copilul, mama, tatăl, bunicii. De aceea, fac în continuare un apel la presă, la marile companii, dar şi la alte entităţi economice sau sociale, să sprijine în continuare acest proiect de conştientizare a efectelor Legii Anastasia, lansat cu sprijinul prim-ministrului, astfel încât, în iulie, când se împlineşte un an de la promulgarea legii, să constatăm o reducere semnificativă a numărului de accidente mortale. Şi, implicit, detronarea României de pe locul 1 la numărul de morţi pe şosele, pe care îl ocupă de peste şase ani”, a mai scris Robert Cazanciuc. Legea Anastasia, inițiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc, poartă numele fetiței care a murit în anul 2022 din cauza unui șofer fără permis. Legea Anastasia a fost promulgată pe data de 7 iulie 2023. Conform acesteia, săvârșirea omorului din culpă de către un șofer care a condus fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psiho-active, se va pedepsi cu închisoarea, fără ca instanța să poată dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere.