sigurantarutiera-legislatierutiera

Bruxelles – Noile norme UE privind siguranța infrastructurii rutiere și standardele minime de siguranță ale vehiculelor au făcut un pas înainte spre reglementare astăzi, după votul favorabil al unui comitet-cheie din Parlamentul European. Consiliul European pentru Siguranța Transporturilor a salutat progresul și solicită UE să ajungă la o înțelegere finală cu privire la ambele acte legislative cât mai curând posibil.

Comisia pentru transport a Parlamentului European a votat să aprobe o actualizare a normelor care reglementează gestionarea siguranței infrastructurii rutiere. Cerințele existente asigură că guvernele efectuează audituri regulate de siguranță rutieră, identifică zone cu risc ridicat de accidente și pun pe primul plan siguranța atunci când construiesc drumuri noi, dar regulile se aplică numai drumurilor principale europene cunoscute colectiv ca Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T).

Comisia Europeană a propus în luna mai a anului trecut o actualizare a acestei legislații, care ar extinde aria de aplicare a regulilor către toate autostrăzile, toate drumurile primare și toate drumurile non-urbane care beneficiază de finanțare din partea UE. ETSC și alte organizații au solicitat extinderea ariei de aplicare către toate drumurile urbane și rurale principale, deoarece mai mulți oameni mor în accidente rutiere pe aceste tipuri de drumuri decât pe autostrăzi.

Parlamentarii nu au decis să extindă domeniul de aplicare atât de mult, însă susținerea propunerii Comisiei de a include drumurile primare oferă beneficii potențiale considerabil mai ridicate decât cele ale miniștrilor transporturilor din statele membre ale UE. În cadrul unei reuniuni din decembrie, miniștrii transporturilor au susținut că statele membre ar trebui să desemneze care drumuri primare vor fi incluse. ETSC se teme că acest lucru ar permite unor țări să propună un minimum de drumuri sau doar drumuri care îndeplinesc deja standarde înalte de siguranță.

Comisia Europeană a propus de asemenea dezvoltarea unor standarde de performanță pentru semnele rutiere și marcajele rutiere din Europa. Parlamentarii europeni au convenit, din nou, să adopte o poziție mai puternică decât cea a miniștrilor de transport care au respins efectiv această idee. Un standard ridicat de performanță și coerența semnelor rutiere și a marcajelor rutiere în întreaga Europă ar putea fi un aspect deosebit de important pentru niveluri mai înalte de automatizare, pe măsură ce automobilele vor prelua controlul vehiculului de la conducătorul vehicului din ce în ce mai mult în anumite circumstanțe.

De asemenea, parlamentarii europeni doresc cerințe minime de siguranță rutieră pentru utilizatorii vulnerabili ai drumurilor, cum ar fi pietonii și cicliștii. Legislația existentă, care se referă în principal la autostrăzi, nu include o prevedere specială pentru aceste grupuri.

Forma finală a legislației va fi decisă doar după votul Parlamentului European și a negocierilor finale cu miniștrii transporturilor.

Mașini, furgonete, autobuze și camioane mai sigure

De asemenea, comisia pentru transport a votat astăzi în favoarea unui pachet larg de măsuri noi de siguranță a vehiculelor. Actualizarea Regulamentului UE privind siguranța autovehiculelor a fost propusă de Comisia Europeană în luna mai a anului trecut și include o serie de noi tehnologii obligatorii, cum ar fi frânarea automată de urgență (AEB) și o formă de asistență inteligentă a vitezei (ISA), pentru a ajuta conducătorii auto să păstreze limita de viteză. Parlamentarii europeni au sprijinit propunerile, deși au solicitat încă doi ani pentru ca sistemele inteligente de asistență a vitezei să devină obligatorii.

Este încurajator însă faptul că parlamentarii europeni au decis că noile norme ar trebui să fie accelerate, iar punerea lor în aplicare să înceapă la doi ani după adoptarea legislației, și nu după trei ani cum propusese Comisia Europeană. În plus, europarlamentarii au solicitat ca eCall, un sistem automatizat de apeluri de urgență adaptat tuturor autoturismelor și utilitarelor noi din UE, să fie montat, în viitor, și pe camioane și autobuze.

Deoarece reglementările vehiculelor fac parte din legislația UE privind piața unică, Comisia pentru piața internă a Parlamentului European (IMCO) va prelua rolul principal în definirea regulilor finale privind siguranța vehiculelor – începând cu votul de luna viitoare. ETSC solicită Comisiei IMCO să sprijine calendarul inițial pentru introducerea tehnologiei ISA, pentru că această tehnologie este deja disponibilă pe scară largă. De exemplu, noul Ford Focus este echipat cu ISA ca dotare standard, pentru toate modelele din gama.

Ellen Townsend, Policy Director ETSC, a declarat:
„Parlamentarii europeni merită lăudati pentru sprijinul acordat astăzi unui pachet puternic de legislație pentru siguranța infrastructurii rutiere și siguranța vehiculelor. Sperăm că pachetul final care va fi aprobat va aduce o contribuție semnificativă la reducerea celor 500 de decese săptămânale de pe drumurile europene și nu se va ceda în fața presiunilor de a slăbi legislația în timpul negocierilor viitoare”.

Sursa: European Transport Safety Council – etsc.eu

Share: